Duminică, 25 iunie 2017, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, împreună cu PS Calinic Botoşeneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi a Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, slujba de sfinţire a bisericii cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din Satul Nou, oraşul Săveni, judeţul Botoşani (preot paroh Florea Viorel Vasile).

După Sfânta Liturghie, PS Antonie a rostit şi un cuvânt de învăţătură în care s-a referit la slujba sfinţirii unei biserici. PS Antonie a mulţumit părintelui paroh pentru invitaţie şi a adus mulţumiri speciale Preasfinţitului Părinte Calinic, pentru susţinere, ajutor şi încurajare. PS Antonie a dăruit comunităţii „Sfântul Apostol Andrei” din Satul Nou o candelă de prestol, un simbol al unităţii de neam şi de credinţă.

Părintele Viorel Vasile i-a mulţumit PS Antonie, din partea întregii comunităţi, pentru faptul că a participat la slujba de sfinţire a noii biserici, dăruindu-i un baston de lemn sculptat.

Cu această ocazie, PS Calinic a acordat mai multe distincţii bisericeşti ctitorilor noului sfânt locaş, iar pe părintele paroh l-a hirotesit întru iconom stavrofor.

PS Antonie a sfinţit şi o troiţă la ieşirea din satul Chişcăreni, care este cea dea treia troiţă înălţată de harnicul părinte Viorel Vasile.

PS Antonie a ajuns în Satul Nou la invitaţia părintelui paroh Florea Viorel Vasile, care iubeşte şi ajută mult confraţii săi de peste Prut. Părintele Viorel Vasile a ajutat substanţial comunitatea „Adormirea Maicii Domnului” din satul Climăuţi, raionul Donduşeni (preot paroh - Sergiu Mariţoi, protopop de Donduşeni şi Edineţ), care, în urma unui incendiu devastator, din ziua 29 noiembrie 2016, a rămas fără biserică.

PS Antonie a mai participat în ziua de 21 mai 2017, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, la slujba de sfinţire a bisericii Sfinţii Constantin şi Elena, din cadrul complexului monahal Movila lui Burcel, din judeţul Vaslui.

La slujba de sfinţire a bisericii din Satul Nou a participat şi PC preot Sergiu Mariţoi, protopop de Donduşeni şi Edineţ şi PC Arhidiacon Marin Osoianu.

Satul Nou este o filie a parohiei Chişcăreni şi este formată din 28 de familii.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Free Joomla Lightbox Gallery